Întrebări frecvente

Cum acţionează botox-ul? Există efecte secundare?

Botox-ul blochează transferul impulsurilor nervoase la muşchi, care astfel nu mai poate fi contractat. Acesta va începe să acţioneze după două până la trei zile de la injectare. Prin injectare este posibilă apariţia unei senzaţii de scurtă durată de arsură în zona înţepăturii. La aproximativ 2 % dintre pacienţi este posibilă slăbirea temporară a musculaturii pleoapei sau apariţia unor mici sângerări sub piele sub forma unor vânătăi.

Se poate utiliza botox-ul în timpul administrării altor medicamente împotriva migrenei?

Cantitatea de botox utilizată este atât de mică încât acesta va acţiona doar într-o zonă redusă din apropierea punctului de injectare. Agentul toxină botulinică nu poate fi sistematic identificat în corp şi nu există nici un raport sau indiciu de incompatibilitate cu alte medicamente.

După injecţia cu botox la examinarea iniţială putem merge singuri acasă cu maşina/ mijloacele de transport public?

Pacientul nu "simte" botox-ul niciodată, efectele secundare precum greaţă sau ameţeală nu sunt posibile la doza utilizată. Injecţia nu presupune nicio restricţie.

Cât durează efectul botox-ului?

Durata medie a efectului este de două până la patru luni. Către sfârşitul acestei perioade pacientul poate face treptat din nou riduri glabelare.

Cât de des putem utiliza botox-ul?

Momentan nu există rezultate detaliate cu privire la posibilele acţiuni secundare ale unei utilizări timp de mai mulţi ani a botox-ului. Deoarece până în prezent nu s-au constatat efecte secundare la cazurile în care s-a administrat de mai multe ori, un efect advers pe termen lung este puţin probabil.

Cum aflăm dacă tratamentul este adecvat pentru migrena personală?

După evaluarea datelor specificate în chestionar se va decide dacă poate fi aplicat tratamentul cu botox. Efectul de relaxare a muşchiului declanşată de botox va fi documentat timp de opt săptămâni într-un jurnal al migrenei. Modificările simptomelor migrenei trebuie să fie clare în această perioadă, adică trebuie să prezinte o îmbunătăţire de cel puţin 50 % în ceea ce priveşte frecvenţa şi intensitatea. Dacă acesta este cazul, se va discuta într-o consultaţie suplimentară opţiunea unei operaţii.

Ce se întâmplă dacă testul botox nu are efectul de îmbunătăţire dorit?

Într-o astfel de situaţie nu se recomandă operaţia. Neurologul din echipa noastră vă recomandă cu plăcere, dacă doriţi, alternative şi posibile modificări ale terapiei dvs. anterioare.

Există motive pentru care nu se recomandă pentru nici un caz testul botox?

O sarcină existentă sau suspiciunea unei sarcini precum şi o acnee activă a tenului reprezintă o contraindicaţie.

Ce anestezie este necesară la operaţie?

Operaţia se face cu anestezie totală. Examinările anterioare necesare pentru aceasta sunt incluse în costurile operaţiei.

Cât trebuie să rămânem internaţi în spital după operaţie?

Operaţia se efectuează ambulatoriu, adică puteţi părăsi spitalul după-amiaza. În cazul unei călătorii mai lungi se recomandă internarea peste noapte în spital şi poate fi aranjată la cerere, fără nicio problemă.

Când se scot firele?

Firele din zona pleoapelor nu sunt vizibile. Capetele firelor vor fi prinse în interiorul şi exteriorul colţului ochiului cu ajutorul unor benzi adezive. Aceste benzi vor fi îndepărtate după cinci zile şi se va scoate firul, fără a simţi dureri.

După operaţie vom arăta diferit?

Nu. Singura modificare vizibilă pentru pacient constă în faptul că nu mai face riduri glabelare între sprâncene. Dacă aceste riduri erau foarte accentuate înainte de operaţie, vor dispărea după operaţie sau vor fi vizibil mai mici.

Se va vedea o cicatrice?

Secţionarea se va face în aşa numita cută a pleoapei şi va fi vizibilă doar în primele săptămâni de la operaţie.

Cât timp după operaţie vor rămâne ochii umflaţi?

Chiar din timpul operaţiei pleoapele vor fi răcorite cu apă sterilizată îngheţată pentru a evita inflamarea. Se va observa o inflamaţie timp de aproximativ zece până la doisprezece zile.

Putem pleca singuri acasă după operaţie la volan?

Din cauza anesteziei totale nu trebuie în nici un caz să conduceţi maşina personal. Se recomandă şi este de ajutor o persoană care să vă însoţească şi să vă sprijine.

Cât timp după operaţie nu avem voie să muncim sau să facem sport?

Pacientul nu are voie să muncească timp de două săptămâni şi cel puţin şase săptămâni nu are voie să practice sporturi care îl solicită fizic.

Va suporta casa de asigurări de sănătate costurile?

Vă rugăm daţi click pe Costuri.

Pentru cât timp nu vom fi apţi de muncă?

Pacientul este inapt de muncă timp de două săptămâni de la operaţie.

Cât timp durează tratamentul per total?

După evaluarea datelor specificate în chestionar se va decide dacă poate fi aplicat tratamentul cu botox. Efectul de relaxare a muşchiului declanşat de botox va fi documentat timp de opt săptămâni într-un jurnal al migrenei. Modificările simptomelor migrenei trebuie să fie clare în această perioadă, adică trebuie să prezinte o îmbunătăţire de cel puţin 50 % în ceea ce priveşte frecvenţa şi intensitatea. Dacă acesta este cazul, se va discuta într-o consultaţie viitoare opţiunea unei operaţii. După operaţie se recomandă o perioadă de odihnă de două săptămâni.